[Strofa 1]
Dimineața se-nalță cu miros de pâine caldă,
Veronica, deschizi fereastra — soarele te salută,
Prosopul tău încălzit pe pieptul meu când plouă,
E glasul tău, adânc și blând, care-mi desface ruta.
[Strofa 2]
Îmi cântai legănări la ceas de noapte târzie,
Cu vocea asta gravă-mi potoleai orice frică,
Mi-ai șters genunchiul julit, mi-ai dat din zâmbet speranță,
Ești mâna care mă ține, e brațul meu de aripă.
[Refren 1]
O, Veronica, glas de bărbat și inimă caldă,
Miros de pâine, fereastră cu soare la prânz,
Tu mi-ai fost adăpost, fiul tău te strigă a doua oară,
Ești casa care mă cheamă, ești cântecul ce rămâne.
[Strofa 3]
Pe lângă gard alergam, tu mă învățai curajul,
Legai șireturile, și mă ridicai din zbor,
„Ridică-te, încearcă iar” — glasul tău, lecția-ntreagă,
Am crescut sub palmele tale, am devenit omul dor.
[Strofa 4]
Ai cusut petice, ai coapt-o colivă de duminică,
Ai tăcut când plângeai și-ai spălat rufele de speranță,
Ai făcut din lipsuri o masă plină, o găzduire,
Și-n fiecare dimineață mi-era țesută siguranța.
[Refren 2]
O, Veronica, glas de bărbat, prosop cald la umeri,
Pâinea ta, parfumul casei, lumina ce nu cade,
Tu mi-ai ținut nopțile, mi-ai plâns, tăcut, durerile,
Ești sprijinul meu de piatră-n drumul ce-l străbate.
[Strofa 5]
Te văd la lumina lămpii, spui o rugăciune-ntreagă,
Mâinile-ți strâng un ștergar, ochii plini de credință,
Ai pus visele-ntr-un sertar, le-ai hrănit cu răbdare,
Ai crescut speranțe mici și le-ai dat cu blândețe șansă.
[Strofa 6]
Când boala m-a doborât, ai stat la geam în noapte,
M-ai îngrijit fără glas, mi-ai dat ceai cu miere, foc,
Ai tăcut de teamă, apoi mi-ai spus: „Mai încearcă, băiete” —
Ești eroul fără stea, dar cu inima atât de loc.
[Refren 3]
O, Veronica, glas de bărbat, păr cu fire de argint,
Ochii tăi încă-s primăvară, mâna mea încă-ți cere,
Păstrez rețetele tale și râsul la masa plină,
Ești harta mea de acasă, lumina ce mă găsește mereu.
[Strofa 7]
Anii ți-au așezat poveste pe tâmple, fir cu fir,
Dar vocea ți-e gravă tot, cu-n ton de doruri blânde,
Fiecare rid spune o poveste de iubire tăcută,
Eu te privesc și-mi promit să țin în palme toate gândurile.
[Strofa 8]
Păstrez borcanele cu dulcețuri, mirosul de săpun curat,
Cânt cu tine în bucătărie, repet povești de demult,
Dragostea ta e rețeta ce mă hrănește în zile grele,
Și port cu mine vocea ta, ca pe-un ecou ce nu s-a stins.
[Punte]
Când furtuni mi-au bătut la ușă, ai fost tăcerea ce m-a ținut,
Ai plâns singură sub cer greoi, te-ai rugat în nopți de foc,
Promit să-ți întorc îngrijirea, să-ți fiu umăr, să te țin,
Să-ți aduc zile blânde, să-ți dau somn lin, să ți-l fie loc.
[Strofa 9]
Îți întind mâna să te țin când pașii ți se frâng ușor,
Lasă-mă să-ți răsplătesc nopțile în care m-ai crescut,
Vreau să-ți vorbesc cu glas tare despre recunoștință,
Să-ți spun că rămâi mere
