Outro
Pe platou la șapte fix răsare, frontu-n poezie, Gâlea strigă pasul drept, privirea țintă-n galaxie, Bocani zboară peste piatră, sună pasii ca sinfonie, Cine zice că-i ușor n-a simțit durerea-n fie.
Lascu trece printre rânduri, totu-i lege strategie, Fiecare gestie muncă, nu mândrie sau trufie, Nici o mișcare-n gol, totu-i scris cu precizie, Că disciplina-i sculptură, nu doar simplă execuție.
Miron ține tonul tare, vocea ta e-n armonie, Când greșește țin, chemarea simți în sânge energie, Dar în ochii lui e rostul, e respect, tu e tărie, Că din focul ăsta crești, frate, și de vista tu e vie.
Kotok zice, tre' să faci, că așa trebuie bădie, Nu-i o vorbă aruncată, e un cod, o temelie, E cum suflii peste jar, să trăiască moștenie, E despre onoare pură, nu doar simplă teorie.
Instrucția e artă fraților, nu-i meserie, Trei stasiții aia-n piepră sună poezie, Transpirația e cerneală, lupta-i caligrafie, Din durere iese forță, din tăcere sinfonie.
Pe câmp, timpul curge altfel, fără cronologie, Nu-i ceas, nu-i oră, e rim scris în memorie, Pasul bate în unison, se topește în filozofie, Că instrucția e pictură și-n fiecare e poveste vie.
Cine n-a simțit căldura, n-o s-o înțeleagă frăție, Fiecare pas e rimă, fiecare țintă poezie, Ne-nvață să fim tari fără ură, cu tărie, Cu inima curată, în luptă, ca o liturghie.
Prezenția ude-n aer, vibrația-i melodie, Nu-i spectacol, e credință, nu-i decor, e mărturie, În bocan și-n uniformă mergem drept o sinfonie, Că pământul subăc tălp, simte lupta și mândrie.
Instrucția e artă fraților, nu-i meserie, Peste afiuțe, iar în piebră, sună poezie, Transpirația e cerneală, lupta-i caligrafie, Din durere iese forță, din tăcere, sinfonie.
Bilea zâmbește rar, dar când o face, lumină vie, Înțelegi că arta înseamnă dreaptă mărturisire sfântie, Că din luci oboseală, faci formă și înălți vie, Din haos ordine pură, din tăcere temelie.
Lascu scrie linii drepte pe hârtie, pe veșnicie, Totul-i clar și fără umbră, fără urmă de prostie, Că soldatul fără gând e doar copie pustie, Dar cu minte și respect scrie istorie vie.
Miron pune ritm în sânge, metronom de energie, Vocea lui te duce sus, din cazarmă-n veșnicie, Nu țipă din mândrie, ci din foc și datorie, Respectul nu se dă, se câștigă-n tăcere vie.
Coto grâde scurt, dar vorba lui e profeție, Tre' să faci ca așa trebuie și simți grea chemare vie, Lumea ta se așează drept, se scrie-n simetrie, Că fiecare clipă are roz și armonie,
Fiecare sergent e vers, fiecare zi e poezie, Fiecare noapte scrie noi, altă disiplină vie, Și când soarele apune, totul-i clar tăcere vie, Că arta noastră-i vie și în ea e veșnicie,
Pe câmpul rece, gându-i foc, nu dispare cintărie, În uniformă simt că sculptor, nu doar simplă siluție, Mâinile spe-n suletare, viața-i o compoziție, Unde fiecare or din poarta-n el o motivație.
Instrucția e artă, fraților, nu-i meserie, Tre' să aștruți iar în piepră sună poezie, Transpirația e cerneală, lupta-i caligrafie, Din durere iese forță, din tăcere sinfonie.
Și când ziua se termină, sub steagul ce ne leagă vie, În uniformă simt că sculptor, nu doar simplă siluție, Mâinile spe-n suletare, viața-i o compoziție, Unde fiecare or din poarta-n el o motivație.
Și când ziua se termină, sub steagul ce ne leagă vie, Ne salutăm cu ochii, nu cu vorba citărie, Că instrucția e artă, nu-i doar simplă meserie, Tre' să aștruți iar te rămune-n suflet credință și poezie.
